Ne-am obișnuit ca diferite jocuri să fie anulate, fie atunci când sunt doar în stadiul de proiect, fie doar cu câteva luni înainte de lansare. Motivele pentru aceste decizii se învârt de cele mai multe ori în jurul aspectului financiar, publisherii considerând că respectivele titluri nu vor fi capabile să recupereze banii investiți în realizarea lor.
Ashes Cricket 2013 este însă un caz special. Nu, nu prin faptul ca este un simulator de crichet, sport a cărui definiție o veți găsi atașată cuvântului obscur în Dicționarul Explicativ al Limbii Române. Genul abordat nici nu mai contează: Ashes Cricket 2013 este primul joc pe care publisher-ul decide să-l anuleze după ce a fost lansat.
Anunțat inițial pentru Xbox 360, PlayStation 3, Wii U și PC și așteptat în vara acestui an, Ashes Cricket 2013 a fost amânat și în sfârșit lansat pe 22 noiembrie, doar în versiune pentru PC, prin intermediul Steam. În urma feedback-ului negativ venit dinspre cumpărători, publisher-ul 505 Games a decis să elimine jocul din oferta Steam, renunțând complet și la ideea de a-l mai publica pe orice altă platformă.
Mai mult, 505 Games a anunțat că toți cei care cumpăraseră Ashes Cricket 2013 prin intermediul Steam urmează să-și primească banii înapoi. Se pare că nivelul calitativ mult sub medie al jocului a fost cauzat de inabilitatea studioului producător Trickstar Games de a adapta motorul grafic ales la cerințele unui joc de crichet.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER